În așteptarea zborului
La granița dintre două lumi
Azi scriu un pic despre momentul de după o desparțire, unde nu mai suntem împreună dar nici separați.
Despărțirea de un partener cu care am format o relație de cuplu este un proces emoțional complex. În contextul psihologiei Gestalt, putem privi această etapă ca o desprindere graduală și am această imagine a unei păsări care se agață de marginea cuibului, ezitând între a rămâne și a pleca.
Dar să aruncăm o privire asupra Fazelor separării și despărțirii în contextul teoriei Ciclului Contactului din Terapia Gestalt și apoi vă zic o poveste.
Negarea: Aceasta este prima reacție, similară cu avertizarea unei furtuni. Tindem să minimalizăm sau să negăm semnele prevestitoare ale despărțirii. Această etapă se poate încheia când constientizăm negarea și acceptăm că nu suntem încă pregătiți să facem o schimbare.
Furia: Odată ce realitatea e văzută, apare furia. Poate fi îndreptată spre partener sau alte persoane din jur. În această etapă este importantă învățarea gestionarii furiei și exprimarea emoțiile într-un mod asertiv.
Târguirea: Incercăm să negociem cu partenerul sau să găsim soluții pentru a evita despărțirea. Aceasta poate fi o etapă dificilă dar în care se poate învăța despre asumarea responsabilității propriilor acțiuni.
Depresia: Realitatea despărțirii se instalează. Sentimentele de tristețe, pierdere și singurătatea devin pronunțate. In această etapă suntem puși în situația de a ne vedea și accepta emoțiile. Este esențial să cerem și să avem sprijin.
Acceptarea: În cele din urmă, începem să luăm în calcul acceptarea despărțirii. Acest proces poate dura mult timp și uneori revenim la etape anterioare. Acceptarea stărilor emoționale și găsirea de resurse pentru a merge mai departe sunt chei importante.
Aceste faze nu sunt rigide și pot varia în intensitate și durată.
Revenind la pasărea noastră acum că am aflat în ce etapă se află ea, și anume în cea de Depresie, te invit la un exercițiu de imaginație. Intră cu mine într-o poveste cu această pasăre, să îi spunem Larion – care traversează momentul de desprindere și lasă metaforele să iți arate ceva nou despre acest subiect.
O poveste
Larion – Între ramuri și cer
Într-o pădure îndepărtată, trăia o pasăre numită Larion. O pasăre cu un penaj strălucitor și o grație naturală, o pasăre puternică, frumoasă și înțeleaptă. Ea a construit împreună cu partenerul ei Marinor, un cuib cu ramuri împletite strâns, cu atenție și dragoste au făcut un cuib minunat într-un copac înalt. Cuibul lor era un sanctuar al iubirii, un loc în care se simțeau în siguranță și împliniți.
Dar, așa cum se întâmplă în multe povești de dragoste, norii au început să se adune și aici. Marinor și Larion au început să se îndepărteze unul de celălalt. Cuvinte și tăceri au creat o prăpastie între ei.
Negarea: Larion a început să vadă semnele dar o perioada le-a ignorat. A continuat să se agațe de cuibul ei, sperând că poate va trece. “Nu este atât de rău”, “Poate că nu trebuie să plec“ – își spunea ea.
Furia: Dar ruptura dintre ei se mărea. Larion a devenit închisă și furioasă. Furioasă pe ea însăși pentru că nu poate lua o decizie. Furioasă pe cuibul ei care acum îi părea prea mic și instabil. Furioasă pe partenerul ei de cuib, care nu înțelegea ce simte. „De ce nu mă înțelege?” – se întreba.
Negocierea: Larion a încercat să negocieze cu ea însăși. “Nu mai pot continua așa”, “Poate că pot să plec doar pentru o vreme,” se gândea. “Apoi mă întorc.” Dar în adâncul ei, știa că nu poate face asta.
Depresia: Realitatea despărțirii a lovit-o când Marinor a decis să plece. Larion a simțit o tristețe profundă. Stătea și se uita la cuibul ce îi amintea de momentele frumoase petrecute acolo. Dar în același timp, o durea că nu mai poate rămâne acolo. A stat mult pe marginea cuibului, uitandu-se afară și căutând curajul să zboare. Îi era foarte greu, uneori ieșea doar cu un picioruș afară, simțea vântul și se întorcea înapoi în cuibul gol… Se învinovățea că nu are curajul să plece, își punea multe întrebări, plângea la marginea cuibului cu orele …. Și tot nu îi ieșea să facă mai mult de un pas în afară.
Acceptarea: În cele din urmă, Larion a acceptat că trebuie să plece și a plecat. A ridicat din aripi și s-a aruncat în gol, a zburat din cuib, cu toată această combinație de bucurie, frică și melancolie. Făcea ce era nevoie să facă, era liberă, dar și tristă pentru această pierdere.
Astfel, Larion și Marinor au devenit două păsări separate, dar cu o amintire comună. O poveste și o energie a iubirii care acum s-a incheiat, dar care poate să renăscă într-un alt cuib, într-un alt timp.
Dacă te afli în acest punct – te-ai desparțit de cineva dar încă ești acolo, pe lângă cuib, cu gandul la el, agățat de el, mai pleci dar tot revii, e nevoie să stii că e și asta o etapă firească din acest proces numit DESPĂRȚIRE.
E ca o perioadă de doliu, când durerea țipă ca și cum cineva a murit.
Și cineva a murit.
Nu mai ești cine ai fost. Nu ești încă persoana din viitor, cea care vei deveni în urma acestei experiențe. Stai în spațiul acesta dintre lumi și te întrebi dacă te vei mai simți vreodată viu.
Multe lucruri au murit. Relația, fanteziile, visele.
Când vine vorba de navigat prin relații:
- E în regulă dacă încă nu poți da drumul poveștii și relației în care ai fost. Aici ești acum. În locul unde vin amintiri, unde nu le poți lăsa în spate, unde încă le trăiești în tine cu drag, unde nu te poți vedea fără ele, fără o continuare a lor.
- Lasă-te să cazi, așa, cu lacrimi în ochi, până ajungi acolo în tine, atât de adânc pe cât e nevoie pentru a putea face această desprindere atât de necesara pentru zbor.
- Între ‘’cu’’ și ”fără” e loc de jelit.
- În drumul spre a găsi cuvintele și a putea spune: ‘’La revedere’’, durerea se blochează o vreme în corp. Acordă-ți timpul necesar pentru asta.
- În aceasta etapă e ca și cum ești obligat să înveți o limbă străină de care nu ești prea interesat.
- Toate acestea sunt elemente ale procesului de doliu. Blândețe.
