Contracții și expansiuni
Este important să pot sta cu durerea (cu emoția dificilă) pentru a o putea depăși. Perioadele de durere emoțională sunt procese – parte din viață.
Emoțiile noastre se mișcă în noi și între noi.
Ceva se încheie – > ceva nou începe. Totul în natură este ciclic: observă schimbarea anotimpurilor, mareea, ciclul noapte – zi, întuneric-lumină, moarte – viață, ciclul de viață al unei plante, fazele lunii, menstruația femeii, cum expiri și inspiri.
După o despărțire, un șoc emoțional, pierderea cuiva drag apare durerea și ea mă invită la o închidere, la o perioadă de contracție (grief – doliu). Este acea perioadă de după evenimentul dureros, în care mă simt copleșit/ă, este multă teamă, mă simt vulnerabil, simt să mă interiorizez și cumva, atenția și energia mea să fie spre minim, conservate, pentru că am nevoie să simt, să stau cu această durere și atât.
Mă ghemuiesc, mă fac mic/ă, îmi țin respirația. Mă ascund și mă protejez. Vreau o vacanță de la stimuli, de la lume, de la tot. Am nevoie să procesez la interior ceea ce tocmai am trăit.
Perioada aceasta de contracția, de închidere e ca un spațiu dintre lumi – mă aflu între ceea ce a fost și ceea ce va urma – și nu este ceva greșit sau rău, nu e ceva ce trebuie oprit sau controlat. Doar este. O etapă prin care trec. Permițând contracției să fie, în timp, observ că ea scade în intensitate, în mod natural.
Si durerea din piept se oprește iar eu încep să văd din nou soarele, oamenii, viața, frumosul.
Lumina atenției mele îmi dă putere.
Puterea vine din întoarcerea la corp, la a fi, la propria inimă, la reconectarea cu ritmul natural – o întoarcere acasă – în acel spațiu de siguranță din interior.
Ca un ghiocel ce a stat la cald și după un timp, timid dă semne că e pregătit să se arate.
Contractia este parte din expansiune
După contracție, unde am adunat energie și putere – > vine Expansiunea, încep să simt că pot să respir mai adânc, încep să simt că mă deschid către exterior, devin mai dispus/ă să mă aventurez și să explorez, să îmi asum riscuri, să mă deschid precum o steluță de mare în apă. Apoi după un timp constat că simt chiar încredere, siguranță, curiozitate, dorință – și chiar speranță.
În momentele anterioare contracția m-a salvat; acum e nevoie de expansiune și nici ea nu trebuie oprită sau controlată.
În timpul perioadei de contracție, este esențial să am oameni alături, astfel încât, atunci când sunt pe culmea suferinței, să pot găsi compasiune în ochii cuiva- ca să îmi amintească că totul trece și că există un ‘’dincolo de asta’’ către care mă pot îndrepta.
În timpul expansiunii, este esențial să onorez contracția, să îmi amintesc că am mai trăit asta, că am mai trecut prin multe perioade de durere și deci prin multe etape de contracție – și că vor mai fi și altele.
Ce e de făcut? Statul în extreme nu e soluția. Nu pot trăi doar izolat/constipat sau doar ca o floricica … :)))
Doar contracție?
Îmi dau seama că sunt în extrema cu contracție atunci când apare teama că voi experimenta doar contracție, când am impresia că va fi permanentă, când mă lasă paralizat/ă de durere mai mult decât este cazul – un fel de frică de iubire și de viață. Îngrozită fiind de ideea de a nu simți și mai multă durere, stau într-un fel de moarte vie.
Doar expansiune?
Îmi dau seama că sunt în extrema cu expansiune cand tânjesc doar după asta – nici asta nu este o opțiune, pentru că necesită un efort continuu și nu se poate susține pe termen lung. Încercarea de a trăi doar în expansiune este o stare de autoamăgire și lipsă de autenticitate care, în cele din urmă va aduce frustrare față de identitatea mea, de capacitățile mele, mă lasă parcă fără suflet, obosită și cu multe pretenții care nu au nici o treabă cu realitatea vieții.
Cursul natural al durerii, ca și cu restul lucrurilor este: contracție -> expansiune -> contracție -> expansiune -> contracție -> expansiune —> pana la nesfârșit.
O contracție permite o expansiune.
Aceasta este înțelepciunea universului, înțelepciunea corpului ș i înțelepciunea inimii.
